Prima maşină autonomă Uber e fotografiată, testată şi e un Ford Fusion hibrid

Eram siguri că Uber va reacţiona la aflarea veştii că rivalul său cel mare, Lyft a demarat deja testele pe bază de automobile autonome. Astfel, nu ne surprinde să vedem şi un astfel de vehicul fiind testat sub emblema Uber.

Ceea ce vedeţi în fotografie e un Ford Fusion hibrid, care adună date de cartografiere şi testează funcţiile de condus autonom. El este dotat cu echipamentul complet pentru acest scop, inclusiv radar, scannere laser şi camere de înaltă rezoluţie. Un şofer se va afla la volan, ca măsură de rezervă în caz de urgenţă sau situaţie neprevăzută.

Uber este încă la începutul proiectului de condus autonom, dar testele îi vor îmbunătăţi performanţa în această zonă. Deocamdată se fac teste axate pe siguranţa participanţilor la trafic, inclusiv pietoni, ciclişti şi alţi şoferi. Recent Uber a oferit unui jurnalist de la Tribune-Review din Pittsburgh şansa de a merge cu una dintre maşinile lor, prima oară când media are acces la operaţiunile Uber îndeaproape.

Automobilul s-a condus singur, a fost capabil să accelereze, frâneze şi vireze frara probleme, dar şi să schimbe benzi. Viitorul e tot mai aproape…

via The Verge

Radu Iorga :