Tesla nu se mulţumeşte cu numărul uriaş de precomenzi pentru Model 3 şi ar avea de gând să lanseze o nouă versiune de Model S în această săptămână, conform zvonurilor. Noul venit ar primi autonomie crescută şi modificări de design, urmând a debuta sub denumirea de Tesla Model S P100D.
Producătorul american ar fi gata să ofere o baterie de 100 kWh la bord, crescând astfel capacitatea de la varianta actuală de 90 kWh. Astfel se va ajunge şi la 514 kilometri de rulare cu acest model, după o singură încărcare. Tesla Model S P100D ar putea primi şi o acceleraţie puţin mai bună în faimosul Ludicrous Mode, mulţumită noii baterii.
Inedita funcţie “Bioweapon Defense Mode” de la Model X ar putea ajunge pe acest model, iar în cazul în care nu ştiaţi, odată activată acea dotare, ea sigilează maşina de exterior şi filtrează aerul condiţionat prin mecanisme speciale anti epidemie, atac biologic şi altele. Încă nu e clar ce fel de modificări de design sunt necesare pentru a implementa aceste noutăţi.
via roadandtrack.com