Tesla Motors şi-a exprimat şi în trecut dorinţa de a pătrunde pe piaţa din Europa şi a încheia parteneriate locale solide. Am asistat şi la o vizită a lui Elon Musk în Germania fix în mijlocul scandalului Dieselgate. Azi aflăm că după fabrica masivă din Reno, Nevada, Tesla ia în calcul încă o întreprindere de genul şi în Germania.
Gigafactory 2 s-ar afla în plan, iar Tesla e în discuţii cu autorităţile germane. Informaţia vine chiar de la ministrul economiei din Germania, Sigmar Gabriel, citat de Bloomberg. Deocamdată Volkswagen e cel mai mare producător auto din Europa şi nu credem că ar dori să aibă o mega fabrică a unui rival în ţara sa de baştină.
Şi asta mai ales în condiţiile în care VW investeşte serios în dezvoltarea de motoare electrice. Nu e încă foarte clar unde va fi amplasată noua fabrică. Există planuri şi pentru un Gigafactory în China, Elon Musk negociind cu oficiali chinezi luna trecută. Musk a fost clar cu privire la iniţiativă: nu va demară nici un proiect fără scutiri de taxe şi beneficii oferite de stat.
via autoevolution