Tesla a oferit o zi a porţilor deschise în această săptămână, pentru uriaşă sa fabrică din deşertul Nevada. Faimoasa Gigafactory este o investiţie de 5 miliarde de dolari şi ar putea dubla producţia globală de baterii Li-ion.
Au trecut puţin peste 2 ani de când se lucrează la proiect, iar fabrica e în proporţie de 14% finalizată, dar când va fi gata va ocupa în jur de 93 de hectare, fiind una dintre cele mai mari construcţii de pe glob. Ca să vă faceţi o idee, dimensiunea sa e cam cât 262 de stadioane de fotbal american. Tesla cheltuieşte foarte mulţi bani pe baterii, iar producţia proprie va reduce costurile cu peste o treime până în 2018.
Această întreprindere colosală ar urma să aibă 10.000 de angajaţi în următorii 3-4 ani, iar Tesla va produce aici baterii pentru automobilele sale, cu accentul pe Model 3, ce are deja sute de mii de precomenzi plasate. La ora actuală bateriile pentru Model S şi Model X sunt produse în Japonia şi din câte ştiu Panasonic se ocupă de asta.
Aceeaşi firmă a investit 1.6 miliarde de dolari în Gigafactory, pentru a rămâne un partener relevant pentru Tesla. 1000 de muncitori încă lucrează la extinderea fabricii, săpând şanţuri şi înălţând piloni din oţel. Până în trimestrul 2 al anului 2017 31% din fabrica va fi gata, iar Elon Musk a declarat că se simte că în Vestul Sălbatic în această zonă.
La asta contribuie şi cei 10.000 de cai sălbatici aflaţi în zonă, care vin des să bea din acumulările de apă din zona construcţiei. Aşteptările sunt ca odată finalizată întreprinderea, ea să ofere 35 gigawatt oră în baterii undeva prin 2018. Asta înseamnă întreaga producţie globală de baterii din 2014…
via techcrunch