Tesla cumpără SolarCity pentru suma de 2,6 miliarde de dolari; Să fie acesta începutul încărcării solare pentru automobilele Tesla?

Tesla ar putea fi cea mai populară companie auto din ultima vreme şi compania cu cea mai mare creştere din ultimii ani. Acest lucru se observă, iar americanii nu se opresc aici. După anunţul de acum două săptămâni prin care Elon Musk, preşedintele companiei a anunţat că se vor implica şi în fabricarea de camionete şi camioane, săptămâna aceasta aflăm că cei de la Tesla au achiziţionat SolarCity, o firmă ce se ocupă cu energia solară.

Tot în anunţul de acum două săptămâni, Elon Musk menţiona şi energia solară ca fiind parte a viitoarelor automobile ale companiei, dar se pare că americanii s-au mişcat mult mai repede decât am fi crezut. Prin aceasta achiziţie, cele două companii ar putea da naştere unei noi energii ce ne-ar putea propulsa vehiculele în viitor. Desigur, energia solară este destul de populară pentru a oferi energie electrică şi căldură pentru case, dar nimeni nu a mai implementat-o ca sursă de energie pentru un automobil.

Cei de la Tesla au spus presei din State că parteneriatul celor două companii este facil pentru ambele firme şi că îşi vor putea uni forţele pentru a oferi un sistem unificat de energie verde. Tranzacţia va fi completă în ultimul trimestru al anului curent, dar timp de 45 de zile, compania poate accepta alte propuneri. Având în vedere succesul celor de la Tesla, probabil va rămâne singurul cumpărător şi suntem curioşi să vedem ce vor realiza cele două companii împreună.

Via thenextweb.com

Andrei Pușcă :