Camionul electric Tesla a înregistrat multiple scăpări până acum şi a primit şi teaser sub forma imaginii de mai jos, dar se pare că va întârzia. Iniţial trebuia să fie prezentat pe 26 octombrie, dar acum se discută despre un debut pe 16 noiembrie. Chiar şi luna octombrie a reprezentat o amânare, pentru că trebuia să vină în septembrie.
Noul camion ar putea avea o autonomie undeva la 480 de kilometri, dar cheia va fi cât de repede se poate încărca pentru a porni la drum din nou. Designul său este unul inedit, cu aripi proeminente şi faruri angulare. Vehiculul va fi unul diurn, fără o zonă specială pentru odihnă a şoferului. Cât despre problemele de producţie, Tesla a dat publicităţii în această săptămână cifrele de producţie şi livrări pentru trimestrul 3 al acestui an.
Astfel am aflat că au livrat 26.150 de unităţi în trimestrul 3, dintre care 14.065 erau Model S şi 11.865 erau Model X. Model 3 a ajuns la doar 220 de unităţi produse în 3 luni, cu 80% mai puţin decât ţinta sa. În septembrie ar fi trebuit să atingă teoretic 1500 de unităţi, dar nu avem garanţia că acest lucru s-a petrecut. Probleme cu Gigafactory şi aparent întârzierea unor unităţi de producţie ar fi cauzat ca Tesla să apeleze la asamblare manuală, se pare.
De parcă nu erau destule pe capul lui Elon Musk and co, o parte din eforturile Tesla se vor concentra pe ajutorarea celor afectaţi de uraganul Maria în Puerto Rico. Elon and co au promis că le vor livra sisteme de panouri solare şi baterii, pentru a restabili alimentarea cu energie a acelei insule.
via slashgear