Tesla a refuzat să vândă un automobil unui client care critica vehement compania pe blog, după ce acesta plătise avansul
Ştim cu toţii că lucrurile postate online pot avea consecinţe serioase în viaţa reală. În cazul de faţă e vorba despre anularea comenzii unui client Tesla, care achitase avansul pentru un Tesla Model X.
Pe numele său Stewart Alsop, clientul a avut o postare pe site-ul Medium, în care critica Tesla pentru modul de desfăşurare a evenimentului de lansare Model X. El menţiona începutul cu 2 ore mai târziu şi faptul că nu a fost oferită şi mâncare la discreţie la eveniment. Articolele lui Alsop sunt pline de critici la adresa unor companii sau servicii clienţi, dar Elon Musk nu a apreciat deloc criticile îndreptate spre Tesla.
Astfel, a decis să anuleze comanda de Model X pentru nefericitul venture capitalist, a cărui poveste s-a răspândit pe web ca fulgerul. Reţineţi că articolul care a provocat această anulare mai critică evenimentul şi pentru a fost prea lung, pentru că nu s-au oferit teste cu maşina şi chiar i se pretindeau scuze lui Elon Musk.
Aparent ar fi existat şi o discuţie telefonică între Elon şi Alsop, în urma căreia concluzia a fost că Tesla nu e mulţumită să îl aibă client pe acest investitor californian. Având în vedere ca deviza de “ne rezervăm dreptul să ne alegem clienţii” se aplică până şi cel mai mic magazin şi restaurant, considerăm că Tesla are tot dreptul să facă acest lucru. Dăunează imaginii? Da, evident, dar ego-ul lui Musk trebuie hrănit cumva.
via The Verge
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Elon Musk declară război industriei combustibililor fosili
CEO-ul Tesla, Elon Musk nu se fereşte să facă declaraţii controversate şi să intre în conflict cu persoane din toate
Tesla îşi actualizează software-ul de pe automobile, iar Autopilot primeşte noi funcţii
Nu ştim în ce măsură cea mai nouă actualizare software oferită de Tesla pe automobilele sale are de-a face cu
SolarCity pune în aplicare ideea de afaceri a lui Elon Musk și începe producția de acoperișuri solare
Nu la mult timp după achiziţionarea celor de la SolarCity de către Tesla Motors, preşedintele celor din urmă a prezentat
Automobilele Tesla vor primi versiuni actualizate hardware la fiecare 12 sau 18 luni; modelele anterioare nu se vor putea bucura de noile funcții și dotări
La fel ca în cazul unui smartphone și achiziția unui automobil precum Tesla Model S vine cu un dezavantaj din
Tesla Model X are probleme grave: blochează portierele din senin sau nu le închide cum trebuie, plus multe alte buguri
După o lovitură dată prin numărul uriaş de precomenzi înregistrat de Tesla Model 3, acum compania condusă de Elon Musk
Tesla Model X vine cu un mod special de îmbunătățire al aerului respirat de pasageri
Un lucru nu tocmai știut despre automobilele Tesla, este acela că acestea vin la pachet cu un mod special de
-
Dani
-
Zoli Szőgyényi
-
Innoxius
-
Zoli Szőgyényi

