SolarCity pune în aplicare ideea de afaceri a lui Elon Musk și începe producția de acoperișuri solare
Nu la mult timp după achiziţionarea celor de la SolarCity de către Tesla Motors, preşedintele celor din urmă a prezentat o idee destul de interesantă şi le-a propus partenerilor să construiască acoperişuri solare în loc să echipeze cele standard cu sistemul în sine. Compania a anunţat că va lansa un astfel de produs în viitorul apropiat şi dacă totul decurce conform planului, ideea acesta ar ajuta foarte mult compania din punct de vedere financiar. Anul trecut, SolarCity a pierdut peste 300 milioane de dolari şi aveau nevoie de o soluţie.

Se pare că achiziţia Tesla a fost soluţia şi datorită suportului pe care îl va oferi, acoperişurile solare ar putea deveni realitate. Un astfel de sistem ar oferi cu uşurinţă energia necesară unei case moderne şi în plus ar fi mai convenabil de înlocuit. Ideea de afaceri a celor de la Tesla este foarte atrăgătoare pentru cei de la SolarCity, dar încă nu se ştie ce planuri are producătorul auto pentru tehnologia partenerilor.
Prima idee care îmi vine în minte este fabricarea plafonului maşinii din panouri solare pentru a încărca bateria automobilului. Odată cu dezvoltarea tehnologiei, întreaga caroserie ar putea fi fabricată în aşa fel şi ar putea oferi suficientă energie în plus pentru a merita costurile de producţie. Stațiile de încărcare pentru automobilele electrice sunt scumpe şi nu foarte rapide, iar încărcarea solară se poate dovedi folositoare, mai ales când lăsăm maşina într-o parcare la mall sau la supermarket. Pe când terminăm cumpărăturile, maşina ar putea stoca suficientă energie pentru încă câţiva zeci de kilometrii.
Via carscoops.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Tesla Motors îşi triplează numărul de proprietăţi deţinute în Nevada, pe măsură ce fabrica de baterii evoluează
Tesla Motors are în dezvoltare o fabrică uriaşă de baterii în afara oraşului Reno, din Nevada, iar recent se pare
Tesla oferă reduceri clienţilor care îi promovează automobile şi le aduc noi clienţi
Tesla a pus în aplicare o idee foarte interesantă, care îi aduce publicitate fără un buget prea amplu de PR.
Tesla Model 3 fotografiat de presă la Gigafactory, mega întreprinderea Tesla din Nevada
Tesla Model 3 e un succes răsunător, cel puţin în teorie, după ce a ajuns la 400.000 de unităţi precomandate
Funcţia Summon care controlează automobilul Tesla de pe Apple Watch prezentată în faţa camerei (Video)
Scriam despre sosirea unei actualizări pe automobilele Tesla cu câteva săptămâni în urmă, principala noutate fiind atunci funcţia Summon. Ea
Tesla pregătește o nouă versiune pentru sedanul Model S; aceasta se va numi P100D și va impresiona la capitolul autonomie
Tesla Motors este compania ce a popularizat automobilele complet electrice, producător de origine americană a cărui vehicule sunt dorite de
Tesla Model R: posibila viitoare hipermașină Tesla arată fenomenal în aceste randări
Nu cu mult timp în urmă am discutat depsre planul lui Elon Musk de a intra pe piaţa camionetelor şi
