Şoferul unui Tesla Model S scapă nevătămat, după o ciocnire foarte violentă cu un camion pe Autobahn

Automobilele Tesla nu sunt imune la accidente şi oricâte critici am auzit la adresa lor, un lucru a fost mereu lăudat: rezistenţa structurală. Azi aflăm că duritatea acoperişului unui Tesla Model S a fost testată de un accident foarte violent, care a avut loc în Germania.

Astfel, un Tesla Model S a intrat sub un camion, atunci când rula cu mare viteză pe Autobahn. Şoferul a scăpat cu viaţă şi a fost rănit destul de serios, dar nu critic. O construcţie fragilă a automobilului ar fi putut duce chiar la decapitare, dar se pare că acoperişul şi şasiul vehiculului în general au rezistat cu brio.

Un post german de ştiri a scris că automobilul rula cu viteză foarte mare, când a intrat în camionul folosit pentru nişte lucrări din acea zonă. Încă nu ştim care sunt condiţiile accidentului şi dacă are de-a face în vreun fel cu pilotul automat. Teoria principală e că şoferul nu a putut să intre pe banda din dreapta la timp pentru a evita camionul.

Ca de obicei în cazul unui accident Tesla, a fost luat legătura cu echipa de ingineri a companiei, care a venit să securizeze bateria, pentru a evita o posibilă explozie. La ultimele teste de rezistenţă a acoperişului, Tesla Model S a cedat undeva peste 4 g, creea ce e o forţă impresionantă. E nevoie practic de vreo 4 maşini Tesla Model S plasate pe acoperişul uneia pentru că acesta să cedeze.

via electrek.co

Radu Iorga :