Primele automobile Tesla Model X vor fi livrate începând din 29 septembrie
Tesla este una dintre mărcile de pe piața auto ce trezește de fiecare dată un strop de curiozitate printre fanii automobilelor de pretutindeni. Iar dacă sunteți la curent cu evoluția companiei, atunci știți și faptul că producătorul de față a dezvoltat un SUV denumit Tesla Model X, vehicul ale cărui livrări vor începe chiar de la sfârșitul acestei luni, mai precis din 29 septembrie.

În ciuda unei caroserii diferite, Model X va fi cu doar 5000 dolari mai scump față de versiunea sedan denumită Model S, o sumă care nu va conta pentru cei dornici să-și achiziționeze acest “monstru” electric. Tesla declară că varianta de top numită Model X Signature, va avea un preț de pornire de 132.000 de dolari.
Ca dotări avem parte de un motor frontal de 259 cai putere, respectiv de un altul electric de 503 cai putere plasat pe puntea din spate. De asemenea, din câte puteți remarca privind și imaginea de mai sus, acesta va sosi cu un mecanism inedit de deschidere/închidere a portierelor din spate, sistem pe care cei de la Tesla îl numesc “Falcon Wing”.
Performanțele sunt și ele impresionante, acest SUV urmând să atingă viteza de 100 km/h în doar 3.8 secunde. Tot ce mai rămâne de făcut este să punem bani departe pentru achiziția sa.
via: carscoops.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Tesla îl cooptează pe directorul de producţie Audi, pentru a grăbi sosirea lui Model 3
În vreme ce Tesla a pierdut la începutul acestei luni doi oficiali valoroşi, care probabil vor ajunge la Apple, compania
Tesla Model S primește un nou update software ce aduce funcția de parcare autonomă
Pe zi ce trece, Tesla Model S devine o mașină din ce în ce mai interesantă. De ce spunem acest
Tesla îşi doreşte ca uriaşa sa fabrica de baterii Gigafactory 2 să fie construită în Germania
Tesla Motors şi-a exprimat şi în trecut dorinţa de a pătrunde pe piaţa din Europa şi a încheia parteneriate locale
Un gamer se joacă Pokemon GO la volan, în vreme ce maşina sa Tesla rulează în mod Autopilot
Se pare că anumiţi şoferi nu au învăţat nimic din avertizările diferitelor autorităţi statale din toată lumea, care spun clar
Tesla a refuzat să vândă un automobil unui client care critica vehement compania pe blog, după ce acesta plătise avansul
Ştim cu toţii că lucrurile postate online pot avea consecinţe serioase în viaţa reală. În cazul de faţă e vorba
Tesla Roadster este cel mai rapid vehicul de serie! Iată 8 lucruri pe care trebuie să le știi despre acest super-car
Săptămâna trecută a fost marcată de evenimentul Tesla unde CEO-ul Elon Musk a prezentat pe scenă un prim camion electric
