În prima fază când am văzut această ştire am crezut că e vorba de încă un sistem care ne face cumva să pedalăm sau să mergem pe jos pentru a încărca automobilul Tesla. Se pare că sistemul e mult mai inteligent de atât, el implicând o serie de plăcuțe plasate la baza unor scări sau la intrarea în clădiri.
Ideea e că pe acolo fluxul de persoane e garantat şi e mare, iar fiecare pas pe acele platforme înseamnă energie în plus pentru automobilul parcat la 2 paşi şi conectat la platforme. Această staţie de încărcare e practic gratuită, bazându-se pe energie cinetică. Va fi nevoie de câteva sute de mii de paşi pentru ca un Tesla Model S să poată rula 20 de minute într-o zonă periferică a oraşului, conform companiei din spatele acestei invenţii.
Pavegen detaliază procesul în clipul de mai jos, explicat pe înţelesul tuturor. Imaginaţi-vă o intersecţie aglomerată din Tokyo şi veţi realiza că acolo în doar câteva ore ai încărcat lejer automobilul. Pavegen a trecut la etapa de crowdfunding cu acest proiect, urmând să îl promoveze în special la clădirile de birouri. Îmi şi imaginez un viitor în care lângă un stadion se află sute sau mii de automobile Tesla, doar alimentate de paşii jucătorilor pe teren.
via Engadget