Personal nu cred că există vreo parcare din fața unui bloc din România care să nu includă printre automobile și vehicule abandonate care strică atât aspectul din jur, dar care și împiedică alți locatari să parcheze în locul cu pricina. Fix acest tip de mașini vor fi ridicate de către stat, asta în situația în care proiectul de lege în cauză va trece de votul Parlamentului.
Se pare că dezbaterea acestuia va avea loc în toamnă, iar mai multe aflați din rândurile următoare. Ei bine, proiectul prevede ca toate mașinile parcate pe domeniul public și cu inspecția tehnică expirată, precum și cele neasigurate sau pentru care nu au fost achitate taxe și impozite să fie ridicate de către primării la o perioadă de 2 luni de la data la care au fost găsite și considerate abandonate (față de 1 an cât prevede legea în acest moment).
Categoria vehiculelor abandonate cuprinde acum toate acele vehicule parcate pe domeniul public al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, precum și cele fără RCA. De asemenea, sunt incluse aici și acele automobile pentru care proprietarul nu a achitat taxele și impozitele prevăzute de lege. Un alt aspect menționat în acest proiect este cel de a reduce termenul de ridicare a automobilelor abandonate de către proprietari, de la 10 la 5 zile.
Dacă la 5 zile după ce proprietarii acestor mașini nu au ridicat automobilele, atunci ele vor intra în proprietatea primăriei. Per total această lege sună cum nu se poate mai bine, dar pentru început așteptăm acordul Parlamentului și ulterior promulgarea propriu-zisă.
Sursa: profit.ro