Pedepse cu închisoarea pentru parcagiii ilegali, conform unui noui proiect de lege votat de senatori

Vă enervează momentul acela când un nene dubios vă ghidează în Centrul Vechi al Bucureştiului pentru a parca şi apoi vă cere bani? Parcagiii ilegali sunt o mafie uriaşă în Bucureşti şi nu numai, proliferând cel mai mult iarna, când curăţă zăpada şi au pretextul de a fi pregătit locul de parcare. Ei bine senatorii au votat o lege împotriva acestor parcagii.

Se discută chiar despre pedeapsa cu închisoarea pentru aceşti bişniţari. Persoanele neautorizate care pretind bani pentru a elibera un loc de parcare sau pentru a ghida un şofer sunt vizate de noua lege. Pedepsele pornesc de la efectuarea de muncă în folosul comunităţii şi ajung până la închisoare. Totul este la nivel de proiect de act normativ, care a primit recent votul Senatului.

Pedepsele se aplică şi pentru cei care cer bani pentru paza unei maşini. Totuşi nu e totul negru pe alb încă, pentru că proiectul are nevoie de aprobarea Camerei Deputaţilor, de promulgarea prin decret prezidenţial şi de publicarea în Monitorul Oficial. Conform proiectului, cei care solicită bani ilegal pentru ghidarea şoferului la parcare s-ar alege cu închisoare de la 6 luni la un an.

Dacă persoana respectivă cere bani pentru a parca maşina pe un spaţiu ce aparţine statului, pedeapsa ar putea ajunge la 2 ani. Mai mult decât atât, dacă o persoană constrânge o alta să obţină bani din exploatarea ilegală a locurilor de parcare se va ajunge şi la 10 ani de închisoare. E cunoscut faptul că dacă nu le plăteşti acestor parcagii deseori te alegi cu maşina zgâriată sau alte daune, deci multă lume plăteşte de frică.

Poate dacă se adopta legea scăpăm şi de această plagă.

via avocatnet/ Sursa foto: b365.ro

Radu Iorga :