Programul Prima Maşină primeşte noi condiţii de finanţare în 2016 şi un plafon de 100 de milioane de lei

Nu doar programul Prima Casă are termenii în continuă schimbare, ci şi Prima Maşină. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice a propus alocarea unui plafon de garanţii de 100 de milioane de lei pentru acest program în 2016, folosind diferenţa neutilizată din plafonul de anul trecut.

Va fi acceptată şi prima de casare auto în contul avansului de 5% pentru finanţare, arata un proiect de Hotărâre de Guvern. În 2015 plafonul pentru acest program a fost de 350 de milioane de lei, iar decizia cu privire la suma pentru acest an a fost luată după utilizarea redusă a plafonului anul trecut. Vor fi scăzute şi costurile la beneficiar, printr-o stabilire a unui nivel maxim de dobândă asociată creditelor acordate (ROBOR la 6 luni, plus o marjă de maxim 3% pe an).

Garanţia statului va fi de maxim 50% din finanţarea acordată. Programul Prima Maşină are rolul de a stimula achiziţia de vehicule noi şi are prevederea ca persoanele fizice să poată cumpăra un singur autoturism nou cu un preţ de achiziţie ce nu va trebui să depăşească 50.000 de lei. Se încurajează cumpărarea de vehicule accesibile şi maşini puţin poluante şi cu consum mic.

În 2015 valoarea primei de casare a fost de 1.500 de euro, iar această sumă poate susţine avansul de minim 5% pentru noul automobil.

via agerpres.ro

Alexandru Stănescu :