Primul bolid din Abu Dhabi se dezvăluie sub forma unui concept; Elibriea ar putea fi noul bat-mobile
Abu Dhabi este probabil unul dintre cele mai interesante orașe din Emiratele Arabe Unite, oraș ce la ora actuală este al doilea ca număr de populație după Dubai. Și nu doar populația impresionează aici, ci și numeroasele automobile sportive ce circulă pe străzile golfului înstărit. Ba chiar și poliția locală se poate lăuda cu un garaj plin de modele exclusiviste, de la Bugatti Veyron, și până la Ferrari FF.

Deși numele mai sus prezentate sunt cu siguranță inedite pentru flota poliției, populația din Abu Dhabi își dorește un automobil la fel de impresionat, unul produs chiar la ei în țară. Pe viitor această dorință s-ar putea îndeplini, Elibriea putând fi primul astfel de automobil. Vehiculul despre care vorbim a fost prezentat pentru moment sub forma unui concept ce poate fi admirat în imaginile din acest articol.

Cu un design inedit, unul ce aparent copiază stilul unui avion de luptă modern, Elibriea s-a afișat oficial în cadrul târgului Qatar Motor Show din Doha. Ca performanțe, acest vehicul sosește cu un motor V8 capabil să dezvolte 525 cai putere. Aflăm că în spatele acestui proiect se află un tânăr inginer de 27 ani numit Abdul Wahab Ziuallah, persoană ce a reușit dezvoltarea automobilului în 2 ani și jumătate.
De asemenea, ni se dezvăluie că ideea nu se va opri la stadiul de prototip, acest vehicul având mari șanse să ajungă la un moment dat pe linia de producție. Până când se va întâmpla acest lucru, nu putem decât să admirăm automobilul din imagini, acest înlocuitor modern de bat-mobile.
via: cnn.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Cele mai noi informații în domeniu; Scuterul electric Cezeta, BMW anunță noi motoare, stația de încarcare rapidă Tesla și un mic studiu
Compania cehă Cezeta lansează un scuter electric mai aparte, fiind o combinaţie dintre scuterele clasice şi tehnologie nouă precum motorul
Cascadorii in parcare!
Un mit misogin afirma ca femeile au probleme cu parcarea, dar intr-un oras ca Bucuresti, oricine ar avea probleme cu
Carbon E7, super masina americana de politie, mai ieftina decat Loganul nostru
Dupa ce aflam ca politia romana va fi (super)dotata cu Logan-uri de 78.000 de euro, contract anulat intre timp, iata
O masinuta de golf fugarita de politia din SUA
Nu trebuie sa subestimam masinutele de golf, oricat de inofensive ar parea. Spre exemplu, un raport al politiei din Morgan
100 km/h in doar 2.9 secunde!!! Bolidul Koenigsegg CCXR de 1018 cai putere impresioneaza placut
Koenigsegg a lansat o serie de imagini noi ale variantei intrate in productie de CCXR. Noul model nu este acea
Peste 30 de automobile din colecția lui Paul Walker au fost furate în 24 ore de la trecerea sa în neființă
Pe data de 30 noiembrie 2013, lumea de la Hollywood și fanii din întreaga lume aflau o veste cu adevărat





