Norvegienii lucrează la un tunel subacvatic pentru a face mai accesibil terenul dificil al țării

Fără niciun dubiu, Norvegia este o ţară frumoasă cu peisaje sublime. Ţara nordică este cunoscută şi pentru fiordurile care împânzesc ţărmurile ei, iar pe cât de impresionante sunt acestea, ele reprezintă în acelaşi timp şi un obstacol în calea infrastructurii. Construirea de drumuri în preajma lor este foarte dificilă, iar podurile între cele două maluri ale firodului nu sunt o soluţie eficientă.

Prin urmare, guvernul norvegian vine cu un proiect ce va costa 25 de miliarde de dolari şi va fi gata în anul 2035. Proiectul constă în construirea unui tunel subacvatic tubular ce va elimina dependența cetăţenilor de feriboturile ce fac legătura dintre o parte şi cealaltă a fiordului.

Bineînţeles, construirea unui astfel de tunel va fi extrem de dificilă din cauza mai multor factori. Unul din ele este evident, adâncimea fiecărui fiord, iar acest lucru ar însemna plasarea tunelului chiar şi la adâncimi de 30 de metri. Un alt obstacol în calea realizării acestui proiect este structura acestuia şi metodele de aigurare ale construcţiei. Planul principal este folosirea unor pontoane plutitoare ce vor susţine greutatea tunelului şi folosirea de cabluri de rezistenţă unde este posibil.

Pe lângă cele menţionate mai sus se pune şi problema fiabilităţii acestei construcţii deoarece este nevoie de teste pentru a aprecia cum vor rezista pontoanele şi tunelul în sine la curenţii subacvatici şi la apa agitată. Inițiala decizie de a construi două tunele mai mici pentru fiecare sens de circulaţie în parte este destul de înţeleaptă, dar până la realizarea proiectului mai rămân multe întrebări la care inginerii în funcţie trebuie să găsească răspunsul.

Via motor1.com

Andrei Pușcă :