Modificarea kilometrajului ar putea fi pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani
O tactică nu tocmai corectă practicată de către unii posesori auto, este și modificare kilometrajului cu scopul de comercializare a vehiculului la un preț mai bun. Deși la ora actuală acest lucru nu este pedepsit în niciun fel de autorități, s-ar putea ca pe viitor o astfel de practică să fie considerată drept infracțiune. Un grup de parlamentari PNL propun ca modificarea kilometrajului să fie pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani.
În proiectul legislativ sunt dezvăluite și următoarele informații: “Prin date sau caracteristici ale vehiculelor se înţelege: elementele de identificare, provenienţa, modificările şi intervenţiile, inclusiv asupra odometrului, istoricul reviziilor, reparaţiilor şi accidentelor rutiere în care a fost implicat vehiculul. Fapta constituie infracţiune independent de diligenţa depusă de persoana care devine titular de drepturi asupra vehiculului”.
Aflăm totodată și faptul că inițiatorii proiectului, urmăresc descurajarea tranzacțiilor de vehicule ale căror date sau caracteristice sunt trucate, dar și creșterea siguranței pe drumurile publice.
via: mediafax.ro
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Automobilele sedan se află într-un soi de criză, ajungând la o cotă de piaţă de doar 41% în SUA spre exemplu
Se pare că luna mai a acestui an nu a fost deloc pozitivă pentru producătorii de automobile din SUA şi
Un tânăr din Chișinău are o idee inedită de a-și vinde mașina; organizează o tombolă specială
Un pas mai greu poate decât achiziția unui automobil, este vânzarea ulterioară a acestuia, un proces ce poate dura lungi
Tesla construieste un sedan electric
Tesla va face o serie de mutari importante, printre care si transferarea sediului sau principal din San Carlos, California in
Sofer nebun de legat!
Ati jucat vreodata Frogger? In caz ca nu stiti despre ce este vorba, ar trebui sa va aduc aminte ca
Segmentul auto a contribuit cu 12.6 miliarde de euro la cifra de afaceri a României pe anul trecut
Segmentul auto îşi păstrează importanţa în ţara noastră, industria auto contribuind cu 12.6 miliarde de euro la cifra de afaceri
Bicicleta printată 3D; Se adaptează perfect biometricii umane
Designerul Tamás Turi, originar din Ungaria este specializat în crearea de diferite obiecte cu ajutorul imprimantei 3D, iar printre creațiile

