În luna septembrie a acestui an, mai precis pe data de 18, aflam despre una dintre cele mai mari probleme întâmpinate de către producătorii auto, și anume despre scandalul dieselgate, sau pe românește – scandalul emisiilor de carbon. Cu Volkswagen cap de listă, s-a ajuns la informația potrivit căreia 11 milioane de automobile au fost afectate la nivel global.
Cu scopul de a vedea cum stă cu adevărat situația, Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA), a extins investigațiile asupra manipulării emisiilor și în tabăra altor branduri auto cum este și cazul celor de la Dacia. De asemena, vor fi efectuate teste de poluare și pentru automobilele produse de BWM, Nissan, Mercedes, Jaguar, respectiv Ford.
Ni se dezvăluie că KBA va compara datele privind emisiile înregistrate în laborator cu cele de pe șosele, pentru a vedea dacă și alți producători au apelat la dispozitive de manipulare ale emisiilor. Aflăm că printre brandurile investigate se află Renault (Dacia, Kadjar), BMW (Seria 3, Seria 5), Daimler Mercedes (C-Class, CLS, Sprinter, V-Class, Daimler Smart Fortwo), Fiat Chrysler (Alfa Romeo Giulietta, Panda, Ducato, Jeep Cherokee), Ford (Focus, C-Max), GM Opel (Astra, Insignia, Zafira), Nissan (Navara), Peugeot (308), cât și Toyota (Auris).
via: agerpres.ro