În luna noiembrie a anului trecut vă informam prin intermediul unui articol despre planurile KBA (Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania), de a investiga și alte branduri auto de pe piață în ceea ce privește manipularea emisiilor de carbon. Și Dacia se afla pe această listă fiind parte din grupul Renault, iar astăzi primim informații referitoare la cum au decurs testele desfășurate de germani.
Aflăm că a fost testat un număr de 53 automobile, 16 din acestea având o emisie de oxizi de azot peste limitele legale, fiind dotate cu dispozitive ce permit creșterea emisiilor în anumite condiții. Printre aceste 16 model s-au numărat vehicule produse de companii ca Alfa Romeo, Audi, Chevrolet, Fiat, Hyundai, Jaguar, Jeep, Land Rover, Mercedes, Nissan, Opel, Porsche, Renault, Suzuki și Volkswagen.
În acest caz este vorba despre un dispozitiv care la atingerea unui prag de temperatură, face ca sistemul de reducere a emisiilor de axot să fie dezactivate. Aparent, sistemul de față nu este interzis, normele europene permițând integrarea lor pe automobile pentru evitarea accidentelor și protejarea motorului. Totuși, unii producători ar putea folosi această tehnică pentru a depăși nivelul legal al emisiilor.
Rămâne de văzut dacă autoritățile germane vor oferi și detalii cu privire la numele automobilelor ce prezintă aceste nereguli, și dacă producătorii auto vor lua măsuri în următoarea perioadă.
via: profit.ro