Institutul pentru siguranța rutieră susține camerele pentru semafoare, spune că poate salva mii de vieți

Similare cu camerele de viteză de pe autostrăzi, cele pentru semafoare sunt menite să facă o poză persoanelor care trec pe culoarea roşie a semaforului cu scopul de a fi sancţionaţi corespunzător. Cei de la Institutul pentru siguranţa rutieră au făcut un mic studiu şi au ajuns la concluzia că aceste camere pot salva mii de vieţi.

În anul 2014, datorită acestei tehnologii, aproximativ 1.300 de vieţi au fost salvate. De-a lungul unei perioade de teste a celor de la institut s-a observat o reducere de până la 21% a încălcării semnificaţiei culorii roşii a semaforului şi o reducere de 14% a accidentelor fatale. Acestea sunt nişte numere foarte mari, dar până la urmă când vorbim despre vieţile unor cetăţeni, oricât de mic ar fi numărul de vieţi ce pot fi salvate, merită luate măsuri de precauţie.

Alte statistici ne arată că în anul 2014 aproximativ 709 vieţi au fost pierdute din cauza accidentelor la semafor şi peste 126.000 de accidente nefatale au avut loc. Toate aceste nenorociri s-au întâmplat din cauza unor persoane ignorante care cred că regulile nu sunt pentru toată lumea şi care nu conştientizează riscurile la care se expun pe ei şi pe ceilalţi participanţi la trafic. Un alt detaliu deranjant este faptul că un procent mult mai mare din cei ce au provocat aceste accidente au supravieţuit, pe când victimele directe nu au avut acest noroc.

Camerele au un efect psihologic şi nu împiedica în mod direct încălcarea semnificaţiei culorii roşii a semafoarelor. Şoferii grăbiţi ştiu că vor fi amendaţi dacă nu respectă legea şi prin urmare se gândesc de două ori înainte de a provoca un accident. Conform studiului se pare că aceste camere îşi fac treaba destul de bine şi ar trebui implementate în mult mai multe oraşe.

Via autoevolution.com

Andrei Pușcă :