Oglinzile laterale ale automobilelor pe care le conducem în viaţa de zi cu zi sunt un mod eficient de a vedea ce se întâmplă în spatele nostru când suntem la volan. În ciuda faptului că ele există încă de la fabricarea primei maşini, în acelaşi timp au şi unele dezavantaje. Unele dintre ele ar fi faptul că fac maşina mai lată şi cresc riscul de a lovi maşina de uşile garajului sau în parcări înguste, dar în acelaşi timp, aparent ele cresc şi consumul de carburant deoarece fac automobilul mai puţin aerodinamic.
Chiar dacă cele spuse mai sus nu par dezavantaje majore, lucru întărit de faptul că ne-am obişnuit cu prezenţa lor, nu ar trebui să ne oprească din a face o schimbare în bine. Mulţi producători au început să îşi echipeze maşinile cu camere pentru parcare, ce ar putea fi la fel de bine folosite pe post de oglinzi retrovizoare, dar singurul lucru ce îi opreşte din a înlătura cu totul oglinzile este legea.
Japonezii s-au gândit la lucrul acesta şi au decis să aprobe vehiculele fără oglinzi. O companie pe nume Ichikoh a văzut oportunitatea şi a început dezvoltarea unui sistem pentru a-l vinde producătorilor de automobile. Este de aşteptat ca şi alte guverne din Europa să facă această schimbare, dar şi China şi statele Unite în 2018. Odată ce legea se aprobă la nivel internaţional, principala problemă va fi pentru şoferi deoarece trebuie să se obişnuiască cu noul sistem şi să uite de oglinzile laterale.
Via autoblog.com