Guvernul interzice eliberarea de permise auto pentru persoanele cu mai puțin de 11 clase absolvite

România este printre primele ţări din lume când vine vorba de accidentele rutiere, iar guvernul a decis să facă ceva pentru a schimba această statistică. Se pare că aceştia au constatat că persoanele cu mai puţin de 11 clase absolvite sunt implicate destul de mult în accidente rutiere. Prin urmare, guvernul va interzice eliberarea de permise de conducere pentru persoanele cu mai puţin de 11 clase absolvite.

Această schimbare va fi valabilă odată cu eliberarea noului cod rutier şi în plus se va conforma la obicetivele incluse într-o comunicare a Comisiei Europene. Aparent, respectarea normelor impuse de aceştia va reduce numărul de decese provocat de accidentele rutiere la jumătate.

Această restricție presupune capacitatea intelectuală a unei persoane de a analiza indicatoarele rutiere şi de a învăţa regulile de ciruclatie impuse în codul rutier. Alături de această schimbare, noul cod rutier va impune şi un control obligatoriu pentru persoanele trecute de o anumită vârstă pentru a verifica capacitatea lor de a conduce un autoturism.

Consider că aceste schimbări sunt de-a dreptul necesare şi bine venite. Totuşi, ce e drept, orice schimbare în reducerea accidentelor rutiere în ţară este bine venită, deoarece suntem pe locul doi când vine vorba de cel mai mare număr de decese din Europa.

Via adevarul.ro

Andrei Pușcă :