Încă de la începutul lunii iunie, personal m-am încris la școala de șoferi cu scopul de a obține permisul pentru categoria B, proces anevoios care încă nu s-a terminat. Pe lângă legislația din România în ceea ce privește acordarea unui permis auto, perioada verii este de asemenea intervalul de timp în care candidații se prezintă într-un număr extrem de mare la școlile de șoferi, și totul se transpune într-o lungă perioadă de așteptare.
După cum bine știți, pentru promovarea acestui examen, și obținerea permisului auto, trebuie să trecem de două hopuri importante. Primul dintre acestea este proba scrisă, sau Sala, test după care urmează cel practic, denumit și Traseu. Astăzi vom vorbi mai multe despre proba scrisă, un test pe care nu mulți îl dovedesc din prima.
În România, pentru trecerea acestui test sunt necesare 22 răspunsuri corecte dintr-un număr total de 26 întrebări alese din domenii variate ca și: circulația pe autostrăzi, acordarea de prioritate, amenzi și sancțiuni, dar și cunoașterea indicatoarelor rutiere, a unei secțiuni de mecanică, și desigur tehnici de prim-ajutor.
Deși aceste domenii sunt puse cu bună știință în programă, trebuie să recunoaștem și faptul că unele întrebări sunt destul de grele, sau formulate în așa fel încât candidatul ce susține proba scrisă, poate fi indus în eroare și astfel pică Sala.
Ținând cont de regulile de acordare a permisului din România, ne-am hotărât ca astăzi să vă prezentăm cum se desfășoară această probă scrisă în alte țări din jurul lumii. Printre acestea am inclus Statele Unite ale Americii, Spania, Anglia, și Germania.
Țară | Vârsta minimă | Nr. întrebări | Promovare |
---|---|---|---|
Spania | 18 | 30 | 27 corecte |
SUA | 16 | 20 | 14 corecte |
Anglia | 17 | 50 | 43 corecte |
Franța | 18 | 40 | 35 corecte |
România | 18 | 26 | 22 corecte |
Spania
Prima țară din lista noastră este Spania, locație unde legislația locală este și mai dificilă într-un fel sau altul. Aflăm că proba teoretică este compusă din 30 întrebări, promovarea realizându-se la obținerea a minim 27 puncte / răspunsuri corecte. De pe site-ul oficial al guvernului spaniol, remarcăm faptul că taxa pentru permis este de 90 euro.
Statele Unite ale Americii (SUA)
Imediat se află SUA, o țară în care regulile sunt mai acceptabile. Aici, vârsta minimă de la care se poate aplica este de 16 ani. Odată împlinită această vârstă, doritorii pot aplica pentru un permis provizoriu. Acest test inițial constă într-o probă scrisă compusă din 20 întrebări, probă pe care o putem trece cu doar 14 răspunsuri corecte (cu mențiunea ca 2 din cele 4 întrebări despre semnele de circulație să fie corecte).
Ulterior, ne putem înscrie pentru traseu. Spre deosebire de regulile locale, în SUA avem nevoie de doar 5 ore de pregătire specializată la o școala de șoferi, urmând ca restul de 50 ore de practică necesară să fie efectuate în compania unui adult pe scaunul din dreapta. De asemenea, odată obținut permisul provizoriu, putem conduce oricând cu un adult de minim 21 ani în automobil. Un alt lucru interesant despre care aflăm, este acela că proba scrisă poate fi dată din nou a doua zi contra-cost, lucru ce ar fi extrem de bine-venit și la noi.
Anglia
În Anglia, vârsta minimă pentru conducerea unui automobil din categoria B este de 17 ani. Odată împlinită această vârstă ne putem înscrie pentru testul teoretic contra unei taxe de 34 lire. Uimitor în Anglia, este numărul de întrebări pe care îl avem de completat – nici mai mult, nici mai puțin de 50 întrebări. Dintre acestea, avem nevoie de 43 răspunsuri corecte într-un interval de 57 minute pentru a trece mai departe.
La fel ca și în SUA, odată trecut testul teoretic, obținem un permis provizoriu ce ne oferă posibilitatea de a conduce un autovehicul alături de un adult de minim 21 ani ce deține permis de cel puțin 3 ani.
Franța
Nu în ultimul rând, aruncăm o privire și asupra regulilor de obținere a unui permis în Franța. Numărul de întrebări la care trebuie să răspundă un candidat din această țară, este de 40, număr din care sunt necesare minim 35 răspunsuri corecte.
Așadar, din câte se poate vedea, regulile diferă de la țară la țară. Dacă ar fi să alegem țara cu cel mai ușor test teoretic pentru obținerea permisului auto, atunci aceasta ar fi cu siguranță SUA. După trecerea de acest prim test, tinerii primesc un permis provizoriu prin care li se permite circulația alături de un adult de minim 21 ani, modalitate prin care se deprind încă de la o vârstă fragedă manierele de conducere.
Ce părere aveți de aceste diferențe între modalitățile de acordare a permiselor auto de la țară la țară?