15 ani de la lansarea “The Fast and the Furious”; Filmul va rula in cinematografe în 22 iunie

Da, deja au trecut 15 ani de la lansarea filmului care a marcat cultura maşinilor şi vieţile multor fani ai seriei, care a ajuns la un total de 7 filme, unul mai bun ca altul, dar până la urma nimic nu se compară cu originalul. Aşadar, creatorii seriei au decis să sărbătorească cei 15 ani de la lansare prin rularea filmului original în dată de 22 iunie.

Cred că ne aducem cu toţii aminte cursa de la finalul filmului dintre Vin Diesel şi răposatul Paul Walker, o cursă simbolică care a marcat specificul seriei, maşini puternice şi curse cot la cot care ţineau fanii cu sufetul la gură. Cel puţin asta era impresia mea când am văzut pentru prima dată filmul original.

În ciuda decesului actorului Paul Walker, unul din cei doi actori principali, seria va continua, iar filmul cu numărul 8 al seriei este în producţie şi va fi lansat undeva în anul 2018, dar cu toţii ştim că merită aşteptarea.

Care sunt momentele voastre preferate din filmul original? Spuneţi-ne în secţiunea de comentarii.

Via speedhunters.com

Andrei Pușcă :