Președintele Tesla Motors anunță că lucrează la o camionetă electrică

Compania Tesla Motors este una dintre cele mai populare firme auto din domeniu la ora actuală şi s-au bucurat de o creştere enormă în ultimii ani, iar Elon Musk, preşedintele companiei are planuri mari legate de viitorul ei. În lista cu lucruri de făcut pentru companie avem maşini încărcate cu energie solară, îmbunătăţirea sistemelor autonome şi alte tehnologii futuristice. Dar asta nu e tot deoarece Elon Musk a admis că încearcă să se implice şi în alte segmente ale industriei auto şi plănuieşte să construiască un nou SUV compact, o camionetă, dar vrea să se implice şi în transportul public.

Preşedintele companiei americane a mai vorbit despre o posibilă camioneta din partea companiei într-un interviu la începutul anului şi a spus că este logic să facă această mişcare. După aproape 6 luni de la interviul preşedintelui avem ocazia să admirăm şi aceasta randare din partea topspeed.com.

Prin lansarea unui crossover şi a unei camionete, Elon Musk spune că va acoperi mare parte din piaţa auto, iar dacă totul merge bine, Tesla plănuieşte să folosească profitul obţinut din vânzări pentru a se extinde şi în domeniul transportului public, dar şi al transportului de mărfuri, ei plănuind şi fabricarea de tiruri.

Deoarece nu se cunosc multe detalii despre noua camioneta, nu ştim cu siguranţă dacă se va încadra printre ofertele mai scumpe de pe piaţă. Dacă totuşi va avea un preţ competitiv suntem foarte curioşi să vedem cum va concura cu ofertele celor de la Ford şi Dodge, care sunt în domeniu de mult mai mult timp. De asemenea camionetele în Statele Unite sunt foarte populare şi va fi interesant să vedem cum vor reacţiona pasionaţii la o ofertă electrică.

Andrei Pușcă :