În ciuda zvonurilor care spuneau că cei de la Peugeot vor schimba numele odată cu noul model în C6008 se pare că nu este cazul şi acum avem ocazia să aruncăm o privire asupra noului Crossover. Fiind disponibil într-o versiune cu 7 locuri, noul Peugeot 5008 beneficiază de noua platforma EMP2 şi un nou interior pentru mai mult spaţiu.
Noul Crossover va fi disponibil în 4 versiuni, Active şi Allure fiind modelel cele mai întâlnite, şi pe lângă acestea avem şi GT şi GT Line, posibil cu motoare mai performante şi alte îmbunătăţiri la capitolul performanţă. Noua maşină va fi lansată la show-ul auto de la Paris şi va fi disponibilă începând cu primăvara lui 2017. Totuşi, pentru cei interesaţi, comenzile se vor putea face mai devreme.
Marea noutate legată de acest automobil vine cu introducerea celui de-al treilea rând de scaune în interior, iar pentru a face loc acestuia, francezii au fost nevoiţi să mărească lungimea maşinii cu aproximativ 11 centimetri. Odată cu introducerea acestuia, volumul portbagajului a scăzut, dar cei de la Peugeot s-au gândit la toate, iar ultimul rând de saune se pot plia sau poate fi scos cu totul pentru a oferi spaţiu suficient în portbagaj la nevoi speciale. Volumul total cu ambele rânduri de scuane din spate aplecate este de 1.060 de litri, fiind cel mai mare din clasa sa. Adiţional, scaunul din față poate fi şi el pliat pentru situaţii extreme.
La interior găsim un bord modern, cu un display touchscreen de 8 inch pentru controlul sistemului de climatizare şi pentru multimedia. Şoferul are în faţa sa un bord digital, iar volanul rămâne simplist în ciuda controalelor incluse.
Ca şi opţiuni extra întâlnim următoarele: scaune frontale cu masaj, un sistem de sunet avansat de la Focal, sistem de navigaţie de la TomTom, dar şi un plafon din sticlă. Acestea sunt doar o parte din bunătăţile pe care le oferă francezii, iar aceştia se laudă şi cu nivelul de confort al noului 5008, dar şi de izolarea foarte bună a sunetelor din exterior. Fiind până la urmă un Crossover, Peugeot pune la dispoziţie numeroase sisteme de asistentă la volan precum sistem de frânare de urgenţă, menţinerea bandei pe autostradă, atragerea atenţiei şi identificarea semnelor de viteză.
Dar asta nu e tot, noul 5008 vine şi cu asistență la parcare, sistem avansat de aderenţă şi cruise control cu funcţia de oprire. Noul Crossover are foarte multe dotări şi pare a fi un pachet complet, perfect pentru o familie numeroasă.