Tokyo Motor Show: Mini prezintă modelul 2016 Cooper Cabriolet; aflăm și prețurile oficiale

Pe data de 23 octombrie, Mini dezvăluia oficial modelul 2016 Cooper Cabriolet, un model despre care ați aflat mai multe din cadrul unui articol disponibil chiar aici. Astăzi, în cadrul Tokyo Motor Show, Mini s-a afișat cu noul automobil ce vine într-o nuanță de albastru marin ce trebuie să recunoaștem, arată foarte bine pe acest model.

Desigur, la fel ca și predecesorii săi, elementele de design comune sunt prezente și aici. Totuși, avem parte de un look ceva mai agresiv și matur datorat grilei impunătoare din față. Modificări sunt regăsite la capitolul dimensiuni, noul Mini cabrio fiind mai lung cu 98 mm, mai lat cu 44 mai și mai înalt cu 7 mm față de predecesorul său decapotabil.

Odată cu această prezentare în cadrul târgului auto Tokyo Motor Show, avem ocazia de a afla și prețurile de vânzare pentru piața britanică. Ei bine, modelul de bază Cooper va costa 18.475 lire, urmând ca versiunea Cooper D să fie vândută pentru suma de 20.225 lire. Nu în ultimul rând există și varianta Cooper S ce costă 22.430 lire, sumă la care se mai adaugă 1270 lire în cazul în care dorim o cutie automată.

via: autocar.co.uk

Claudiu Sima :