Dacă la show-ul auto din Frankfurt cei de la Mercedes au adus conceptul IAA, era de așteptat ca și la Tokyo Motor Show să vedem ceva la fel de intersant. Și așa și este, compania germană dezvăluind modelul autonom Vision Tokyo, un mini-van al viitorului aflat pentru moment doar în stadiul de concept.
Prin intermediul acestor concepte dezvăluite în ultimul timp, Mercedes ține astfel să ne ofere practic un preview al modelelor pe care le-am putea vedea pe străzi într-un viitor apropiat. Revenind la conceptul Vision Tokyo, aflați că acesta vine sub capotă cu un sistem de tip hybrid pe bază de hydrogen și energie electrică, alimentare ce reduce emisiile de CO2 la 0%.
Teoretic, un asemenea vehicul oferă o autonomie uriașă de până la 965 km. Din punct de vedere al design-ului, nu putem să nu remarcăm faptul că acest concept a fost fabricat cu un singur scop în minte, și anume oferirea unui spațiu generos pentru pasageri, fiind practic un soi de mini-van destinat transportului de persoane.
La fel ca și în cazul modelului IAA, și acesta de față vine cu un interior axat mai mult pe pasageri și mai puțin pe șofer. Accesul la interior se realizează prin intermediul unei uși de tip gullwing de mari dimensiuni. Observăm totodată și numeroase corpuri de iluminare LED, acestea fiind integrate chiar și pe jante.
Deși vom mai avea destui ani de așteptat până la dezvăluirea comercială a unui asemenea vehicul, putem ca până atunci să admirăm conceptul din galeria de mai sus.
via: autoblog.com