Mercedes va crea un nou brand dedicat vehiculelor electrice pentru a concura cu cei de la Tesla

Tesla este compania auto a momentului, deoarece se bucură de un mare succes pe piaţa automobilelor electrice. Nu de mult, compania americană a anunţat faptul că vrea să intre şi pe alte pieţe şi să construiască o camionetă electrică, iar în acelaşi timp a achiziţionat o companie ce se ocupă cu energia solară, deci americanii vor să folosească doar surse alternative de energie. Acesta este un lucru de admirat şi nu ne miram că cei de la Tesla se bucură de acest succes.

Când o companie investeşte într-un anumit domeniu şi au parte de reuşite, nu durează mult până apare o altă firmă care să le facă concurenţa. Asta nu se aplică doar în domeniul auto şi este pur şi simplu modul în care funcţionează piaţa. Rivalitatea este un lucru foarte bun pentru consumatori, deoarece companiile rivale se vor strădui să lanseze produse mai bune la preţuri mai avantajoase pentru a lua faţa una celeilalte.

În domeniul automobilelor electrice, Tesla este singurul brand care oferă doar asemenea vehicule şi în momentul de faţă celelalte companii se limitează la lansarea de variante electrice a modelelor deja lansate. Mercedes vrea să schimbe acest lucru şi să le facă concurență americanilor, iar pentru a reuşi, germanii vor să creeze o nou firmă ce se va axa pe producţia de automobile electrice.

Primele produse vor fi două SUV-uri şi două modele Sedan, iar primul SUV va fi prezentat la show-ul auto de la Paris. Unul din cele mai interesante automobile electrie produse de către cei de la Mercedes a fost modelul SLS, dar noile automobile vor fi construite de la zero şi nu se vor baza pe platformele modelelor obişnuite. Noul brand va avea în spate experienţa şi numele Mercedes deci sunt sigur că îşi va avea locul pe piaţă. Rămâne de văzut ce funcţii şi dotări vor avea viitoarele vehciule, dar şi cum se va numi noul brand.

Via carbuzz.com

Andrei Pușcă :