Cumpărătorii de automobile Mercedes vor avea de ales între asistenţii virtuali Alexa şi Google Assistant (Video)
Dacă până mai ieri asistenţii virtuali erau regăsiţi în casele smart şi pe unele telefoane şi ceasuri, acum Amazon Alexa şi Google Assistant ajung şi pe automobile. Cei care cumpără un nou model de automobil Mercedes vor avea de ales între aceste soluţii.

Mercedes Benz a bifat deja o colaborare cu Google, prin care promite să integreze asistentul său virtual pe automobile, iar acum şi Alexa e parte din ecuaţie. În acest moment toate automobilele Mercedes din 2016 şi 2017 lansate în SUA vin cu soluţia Google sau cea Amazon preinstalată. Penru a avea un asistent de genul la îndemână trebuie să aveţi un cont Mercedes Me activ şi abonament la “mbrace”, platforma smartphone a germanilor.
Aceasta costă 199 dolari pe an, după o perioadă de gratuitate de 6 luni. Apoi trebuie doar conectat contul Amazon sau Google pe smartphone şi sunteţi gata să fiţi cicăliţi (sau ajutaţi) de o voce feminină la volan. Mercedes a promis că şi Europa va primi această ofertă în perioada următoare. Evident totul e integrat şi interconectat, astfel că puteţi să îi spuneţi lui Alexa să vă pregătească cafetiera şi să regleze termostatul din locuinţa smart în vreme ce sunteţi în maşină şi mergeţi spre casă.
via Engadget
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Renntech reinventeaza McLaren Mercedes SLR 722
Stim deja ca Mercedes foloseste sigla SLR 722 in cadrul modelului SLR McLAren 722 Edition in cinstea victoriei din 1955 obtinuta
Maybach se pregăteșe pentru show-ul auto de la Pebble Beach, Concours D’Elegance cu un nou concept atrăgător
Divizie a uriaşului german, Mercedes-Benz, Maybach a postat pe pagina oficială de facebook un teaser care ne prezintă partea din
AMG GT S primește un plus de putere din partea Piecha Design and Tuning
Piecha Tuning lucrează cu producători auto precum Jaguar, Dodge, Ferarri şi nu în ultimul rand, Mercedes-Benz, companie pentru care cei
Mercedes-Benz S-Class Cabrio anunţat oficial, în versiunea 2017; Iată toate detaliile despre noul model decapotabil
Mercedes-Benz a anunţat astăzi a şasea generaţie din cadrul familiei S-Class. E vorba despre noul S-Class Cabriolet, model decapotabil despre
Mercedes-AMG pregătește un hypercar numit R5 cu ocazia aniversării de 50 ani; acesta ar fi inspirat din mașinile F1
Cu ocazia aniversării de 50 de ani de la înființarea companiei, cei de la Mercedes-AMG pregătesc lansarea unui hypercar uimitor.
Noi imagini cu Mercedes-Benz McLaren SLR Stirling Moss
Prezentat oficial la Detroit Auto Show in acest an, Stirling Moss este ultimul model din seria McLaren SLR. Nu va
