BMW a mai colaborat cu McLaren în trecut, rezultatul fiind spectaculosul McLaren F1, iar azi aflăm că firmele sunt gata de o nouă colaborare. Rezultatul va fi o supermaşină, dacă nu chiar hypermaşină, iar mai multe detalii aflaţi mai jos.
Cei de la CAR Magazine au surse care confirmă o astfel de iniţiativă şi se pare că lucrările au demarat deja. BMW nu e străină de colaborări de acest gen, dezvoltând succesorul lui Z4 împreună cu Toyota, iar din acest parteneriat vor mai rezulta şi alte automobile. Ele vor purta atât branding BMW, cât şi Toyota. Aparent parteneriatul va da naştere şi la noi modele Supra, dar asta e o altă poveste.
Revenind la supermaşina care e subiect de zvon aici, McLaren se va ocupa de saşiu şi corp, ambele fabricate din fibră de carbon, iar BMW va prelua dezvoltarea motorului, cutiei de viteze, componentelor electronice, dar şi a interiorului. La exterior efortul va fi unul comun. Colaborarea va avea ca rezultat şi noul Proiect P16, viitoarea supermaşină McLaren împărţind sasiul cu celălalt automobil nou.
Zvonurile mai vorbesc despre un motor V8 de 4 litri cu 4 turbo chargere şi generând 750 de cai putere, iar acest motor va fi plasat central.
via autoevolution