Ineditul Maserati Boomerang vândut la licitaţie pentru suma de 3.76 milioane de dolari, mai puţin decât se aşteptau experţii
Maserati Boomerang este unul dintre cele mai inedite automobile ale companiei italiene, un automobil concept din 1972, care are un design retro futurist. Scriam cu ceva vreme în urmă că acest model avea să fie scos la licitaţie în septembrie şi iată că în acele din urmă acest clasic a fost vândut.
Automobilul cu motor V8 de 4.7 litri ce oferă 310 cai putere a mai fost scos la licitaţie în 2000, fiind vândut atunci la preţul de 1 milion de dolari. Ei bine, noua licitaţie a dus la suma de 3.76 milioane de dolari, care poate părea impresionantă, dar e mai mică decât estimarea iniţială a experţilor, de 4.54 milioane de dolari. Licitaţia a avut loc în Franţa, la Château de Chantily, în prezenţa colecţionarilor şi pasionaţilor de legende auto de acest gen.
Boomerang a fost creat de către Giorgetto Giugiaro însuşi şi poate fi condus pe străzi fără probleme. Totuşi automobilul nu a mai ajuns în producţie, rămânând doar la stadiul de concept. El a servit totuşi drept inspiraţie pentru modelele viitoare, influenţând şi automobile ca Volkswagen Golf 1, Lancia Delta sau Maserati Quattroporte III. Boomerang are şi un bord inedit, cu volanul şi indicatoarele integrate într-o singură consola.
via autoevolution
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Maserati MC12 GT1 Centenario e cea mai zgomotoasă bestie de pe şosele, iat-o surprinsă de cameră (Video)
Maserati sărbătorea 100 de ani de existenţă în 2014, creând modelul MC12 GT1 Centenario, care era practic modelul lor tipic
SUV-ul Maserati Levante 2017 se dezvăluie într-o serie de fotografii spion; Aruncăm o privire şi la interior
Nu doar Lamborghini pregăteşte primul său SUV pentru acest an, ci şi Maserati, al cărui model sport utility a primit
Maserati Levante 2017 apare în imagini spion cu mai puţin camuflaj decât la ultimele scăpări
Nu doar Lamborghini pregăteşte un SUV pentru perioada următoare, ci şi Maserati, modelul sau purtând numele de Maserati Levante 2017.
Maserati se ridică din cenușă cu ajutorul celor de la Ferrari; Italienii pregătesc un succesor al modelului MC12 bazat pe LaFerrari
Maserati poate că este cunoscută ca fiind un producător italian de maşini sport, dar asta nu înseamnă neapărat că firma
Maserati va lansa o versiune complet electrică pentru sportivul Alfieri în 2020
Maserati Alfieri este una dintre cele mai surprinzătoare mașini sport de pe piață, model ce a fost prezentat inițial drept
Modele Ferrari şi Maserati sunt trecute prin “focurile” offroad-ului în China (Video)
Dacă japonezii sunt înnebuniţi după drifturi, atunci chinezii adoră să tortureze automobile de top, dacă ne luăm după clipul de



