Sunt atât de multe filme SF în care personajele conduc vehicule pe pernă de aer sau au un fel de “snowboarduri” folosite pe uscat, tot pe o pernă de aer, pe antigravitaţie sau ce altă scuză mai serveşte respectiva peliculă. Ei bine Lexus a creat un hoverboard de acest gen real şi incredibila invenţie poate fi văzută mai jos.
A fost nevoie de 18 luni de dezvoltare, împreună cu o echipă de oameni de la ştiinţa de la IFW Dresden şi evico GmbH. Recent au fost încheiate şi teste realizate în Barcelona, cu ajutorul unor skateboarderi profesionişti, iar Hoverboard a fost primit cu braţele deschise. Testerul Ross McGouran afirmă că după 20 de ani de skateboarding, ideea de a te da pe o placă fără fricţiune e inedită şi trebuie învăţată de la zero.
Lexus Hoverboard implica două “cryostaturi”, rezervoare cu un material superconductor ţinut la o temperatură de minus 197 de grade, prin scufundarea în azot lichid. Magneţi permanenţi se află sub placă, iar câmpul magnetic este practic “îngheţat” în superconductorii lui Hoveboard. Totuşi aceasta creaţie nu funcţionează oriunde, ci doar pe un circuit magnetic special.
200 de metri de astfel de circuit au fost construiţi în Dresda, Germania şi apoi livraţi în Barcelona. Creaţia Lexus funcţionează şi pe apă… dacă avem o suprafaţă magnetică ascunsă dedesubt. Trebuie neapărat să vedeţi clipul de mai jos.
via autoblog