Ministrul Apărării dorește modernizarea Forțelor Navale; propune achiziția unui submarin

Începutul săptămânii ne aduce și o veste ceva mai deosebită direct din partea lui Mihai Fifor, persoana propusă pentru postul de Ministru al Apărării. Acesta a declarat că pentru întărirea capabilităților militare la Marea Neagră, Forțele Navale Române au nevoie de modernizare, un submarin fiind astfel sugerat pentru o eventuală achiziție în acest an.

Acest program de modernizare este unul tare ambițios și înainte de a fi pus în aplicare este nevoie de aprobarea sa atât în CSAT, cât și în Parlament. Se dorește înzestrarea Forțelor Navale cu un submarin ce dispune de capacități de luptă submarine – caracteristică ce ar putea readuce Forțele Navale în zona de principal actor și jucător la Marea Neagră.

Ministrul afirmă chiar faptul că acest program pe termen mediu ar putea implica chiar construirea submarinului într-un șantier anval românesc. De asemenea, ni se dezvăluie că Armata Română încă are în dotare submarinul Delfinul pentru exerciții și tocmai de aceea ideea de a construi un submarin în țară nu este imposibilă sau spectaculoasă.

via: digi24.ro

Claudiu Sima :