Murcielago Superleggera a fost confirmat

Surse de incredere din cadrul companiei Lamborghini au confirmat ca versiunea Superleggera a celebrului Murcielago este in productie. Fanii au fost uimiti cu cateva saptamani in urma, cand cateva poze facute pe circuitul de la Nurburgring aratau noul Murcielago facand tururi de pista in cadrul procesului de testare. Cu un eleron in partea din spate si body kituri din fibra de carbon, noul bolid va suferi aceleasi modificari ca si fratele sau mai mic, Gallardo Superleggera, prezentat la show-ul de la Geneva.

Acest lucru inseamna dotarea sa cu numeroase componente fabricate din fibra de carbon, cu scopul de scadere a greutatii vehiculului. Vor exista modificari si la motor, rezultand intr-o crestere a puterii si a raportului putere-greutate. Desi nu exista inca detalii la acest capitol, nu am exagera daca ne-am astepta la 700 de cai putere din partea noului model.

Sursele oficiale afirma ca o posibila lansare este programata pentru martie 2008, dar cu ambitia companiei Lamborghini de a prezenta ceva nou la fiecare salon auto, am putea vedea noul Murcielago chiar in acest an.

Sursa

Zoltán Szőgyényi :