Iată cum arăta primul bolid construit de Koenigsegg în anul 1996

Ca și noi, probabil vă întrebați de unde au pornit unele companii atât de cunoscute astăzi în lumea vehiculelor sportive. Koenigsegg este unul dintre acești producători a cărui istorie a început relativ târziu, mai precis în anul 1996, moment în care era prezentat modelul Prototype One, vehicul ce aducea sub capotă un motor V8 Audi de 4.2 litri.

Acesta sosea la pachet cu o transmisie manuală în 6 trepte. Din câte ni se dezvăluie, fondatorul companiei, Christian von Koenigsegg, dorea ca toate automobilele ce aveau să ajungă pe piață, să adopte motoare Audi, dar o înțelegere în acest sens nu a fost făcută niciodată.

Revenind la conceptul de mai sus, nu putem să nu remarcăm faptul că liniile sale de design sunt foarte similare cu cele întâlnite pe mașinile ce circulă și la ora actuală pe stradă. Din câte se pare, intițial, portierele acestui automobil erau unele clasice, până când Christian a decis să abordeze altfel lucrurile, rezultatul fiind cel prezentat mai sus.

Koenigsegg Prototype One avea să fie câțiva ani mai târziu, modelul ce a stat la baza lui CC8S, vehicul produs între 2002-2004 în doar 6 exemplare.

via: carscoops.com

Claudiu Sima :