Noua Skoda Karoq porneşte la drum, într-o călătorie de 1500 km, înainte de marea lansare (Video)

Cea mai avansată Skoda de până acum, Karoq e gata de un drum legendar, de 1500 km. Automobilul porneşte din Mlada Boleslav şi va ajunge în Stockholm în ceea ce se vrea o expediţie promoţională pentru noul vehicul.

La finalul călătoriei vom avea marea lansare a maşinii, care a primit teasere ample înainte de debut. Karoq va include grila frontală celebră Skoda, faruri LED în faţă şi spate (unele opţionale). De remarcat că aceste faruri vor avea elemente cristaline ce amintesc de celebrele sticlării din Cehia. Automobilul e generos ca dimensiuni, având o înălţime de 160 cm şi lăţime de 184 cm.

Se apropie ca dimensiuni de un Toyota RAV4 şi va lua locul lui Yeti în portofoliul companiei, fiind puţin sub uriaşul Kodiaq. Skoda va include un aranjament special pentru scaunele din spate, astfel încât fiecare scaun să se rabateze individual şi chiar să fie scos fără probleme. Premiera globală are loc la finalul acestei săptămâni în Stockholm, iar precomenzile încep în a doua jumătate a anului.

Cumpărătorii au de ales între 5 motorizări, 2 pe benzină şi 3 diesel. Motoarele sunt de 1 sau 2 litri şi primim un maxim de 187 de cai putere pe acest automobil. Alte variaţiuni sunt legate de cutia manuală de viteze cu 6 trepte, cea auto cu 7 şi tracţiunea integrală, prezentă pe modelul TDI 2.0.

via carscoops.com

Alexandru Stănescu :