Câteva maşini franţuzeşti au fost descoperite abandonate într-o mină, ar putea fi ascunse acolo din Al Doilea Război Mondial
Cu o săptămână în urmă, creatorii popularului joc Cards Against Humanity au realizat o acţiune de donaţie, care avea ca scop săpături. Săpăturile au scos la iveală o mină, în care se aflau automobile franţuzeşti abandonate, se crede în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mina a fost descoperită de către un profesor belgian de educaţie fizică, Vincent Michel, în timp ce se afla la vânătoare de comori. Ce ştim e că aceste vehicule de epocă se află într-o mină veche, ce face parte dintr-o carieră aflată în zona centrală a Franţei. Automobilele datează din anii 30 şi deşi nu sunt deloc în condiţie bună, odată restaurate ar fi perfecte într-un muzeu.

Există şi teorii interesante cu privire la maşinile găsite în mină şi anume că localnicii le-ar fi ascuns de invazia germană, pentru ca ele să nu pice în mâinile naziştilor. Sau au dorit să le ascundă de autorităţi, care ar fi putut să le dezmembreze şi topească, pentru a produce maşinării de război. O teorie mai sumbră e că maşinile pur şi simplu au fost depozitate acolo în aşteptarea posesorilor, care nu au supravieţuit războiului.

Chiar şi acum la 70 de ani de la Al Doilea Război Mondial tot mai găsim comori şi relicve de atunci, iar această descoperire fascinantă poate fi admirată în toată splendoarea pe pagina de Flickr a acestui fotograf, dar şi în clipul de mai jos.
via caranddriver
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Şoferii din China folosesc fantome pentru a îi descuraja pe cei care abuzează farurile/fază lungă
Şofatul noaptea implică destule pericole şi fără să vină cineva cu fază lungă pentru a vă strica ziua sau altcineva
Maşina lui “Ianis Joplin” debusolează o ştire de la B1 TV, cu o gafă cu înjurături la pachet (Video)
Am mai văzut gafe TV la viaţa mea, dar rareori unele apărând în ştiri banale precum cea de mai jos.
CIA a produs variante speciale de Volkswagen Beetle care săpau şanţuri, montau echipamente de spionaj
Mult îndrăgita broscuţă de la Volkswagen capătă un aer diabolic azi, când aflăm că CIA-ul ar fi modificat astfel de
Poliţia are o armă specială contra vitezomanilor în mini vacanţa de Sfânta Maria; Radar special pe Autostrada Bucureşti – Constanţa
Sunt sigur că ştiţi deja că suntem în mijlocul unei mini vacanţe acum, deoarece 15 august este zi liberă legală,
Burnout-uri de top si tehnici ale pilotilor de curse
Burnout-ul are loc atunci cand soferul unui vehicul (automobil standard, motocicleta, camion) face rotile de tractiune ale masinii sa se
Maşinile “ţopăie” pe o autostradă din Minnesota, după ce aceasta se umflă din cauza căldurii (Video)
Nu doar autostrăzile de la noi au probleme trăznite, ci şi cele din SUA, din cauza căldurii extreme. Astfel, o
