Directorul Alphabet, Eric Schmidt consideră că automobilele autonome sunt la doar câţiva ani de concretizare
Şeful Fiat a declarat în urmă cu o lună că vede automobilele autonome gata de lansare în 5 ani, iar Eric Schmidt, şeful Alphabet e la fel de optimist. Analiştii sunt de obicei precauţi şi văd automobilele ce se conduc singure intrate în mainstream de abia peste decenii. Schmidt în schimb le vede gata de comercializare în câţiva ani.

Eric Schmidt este directorul executiv al Alphabet, compania mamă Google şi el a vorbit recent în cadrul unei întâlniri cu acţionarii şi investitorii, abordând şi subiectul self driving. Oficialul a ţinut să precizeze că în evoluţia maşinilor autonome va conta foarte mult progresul legislaţiei, printre altele. Evident, contează şi zona în care se află publicul, astfel că anumite regiuni vor beneficia de această tehnologie mai devreme, în vreme ce altele vor avea câţiva ani în plus de aşteptat.
“O zonă amplă de parcare” e citată de Schmidt drept condiţie, ceea ce ar lăsa România pe afară pe vecie din utopia self driving. Avantajul automobilelor care se conduc singure e că fac conceptul standard de parcare irelevant. Nu mai contează unde ai lăsat maşina, dacă ea poate veni să te ia de oriunde ai fi, nu-i aşa? Google lucrează de aproximativ 6 ani la acest proiect şi totuşi senzaţia generală e că firme precum Tesla sau Uber vor veni pe piaţa cu o soluţie finalizată înaintea lor.
via 9to5google.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Mașina autonomă Google ar putea fi considerată drept șofer cu acte în regulă de către autoritățile americane
Cu toate că până la debutul comercial al mașinii autonome Google mai avem destul de mult de așteptat, iată că
Vehiculele autonome Waymo au parcurs peste 6,4 milioane kilometri; de curând au început și testele pe străzile publice
Aflăm astăzi vești noi despre vehiculele autonome a celor de la Waymo, firmă din urmă ce este controlată de către
Mitsubishi Electric va folosi tehnologia rachetelor ghidate pentru automobile autonome
Cele mai mari salturi tehnologice vin din domeniul militar, fie că e vorba IT, zona auto sau altele. De aceea
Google acuză Uber că a creat o companie fantomă pentru a îi fura brevetele şi tehnologiile secrete
După proteste şi animozitate din partea taximetriştilor, Uber mai are încă o problemă, de această dată cu o companie pe
Delphi vor să testeze automobile autonome în Singapore; Ar putea acesta fi viitorul transporturilor de piese auto?
Delphi este o companie producătoare de piese auto şi colaborează cum mulţi mari producători din domeniu. Pe lângă aceasta, compania
Google caută artişti care să îi decoreze automobilele ce se conduc singure
Google are un proiect nou, unul artistic de această dată, deşi e legat de automobilele sale care se conduc singure.
