Stephen Mullighan, ministrul de transport al Australiei de Sud ar fi rămas impresionat de o vizită la sediul Tesla din California, schimbând apoi politica locală cu privire la automobilele viitorului. Astfel, vehiculele autonome sunt acum binevenite în acea regiune a Australiei, putând fi testate pe şoselele locale fără probleme.
Având în vedere că Australia e ţara din care vine Mad Max şi şofatul nebunesc în deşert, permisivitatea nu ar trebui să fie o problemă. Un avantaj e şi spaţiul amplu pus la dispoziţie, cu multiple drumuri mai puţin circulate în Australia de Sud, decât în California de exemplu. Guvernul australian a anunţat o propunere de lege care permite realizarea de teste ale automobilelor autonome pe drumurile publice.
Un test fusese demarat deja prin noiembrie 2014 pe Autostrada de Sud din Adelaide. Diferenţa dintre abordarea australienilor şi cea a altor ţări e că unele naţiuni prefera să aprobe testele automobilelor fără şofer doar pe străzi ceva mai izolate, închise sau lăturalnice. Australia alege autostrăzile. Să sperăm că vehiculele Google nu vor prinde gustul curselor în deşerturi a la Mad Max…
via autoevolution