Iată ce scrisoare au primit cei aleși pentru achiziționarea noului Ford GT 2017

Mult aşteptatul Ford GT 2017 va fi lansat anul viitor şi va fi o supermașină greu de obţinut, iar primii clienţi au fost aleşi de către cei de la Ford, iar confirmaţia le-a fost trimisă printr-un email de către compania americană. Se pare că doar 500 de unităţi vor fi vândute, iar preţul începe de la uimitoarea suma de 400.000 de dolari, fapt ce va clasa noul bolid american printre rândurile hipermașinilor.

Noul Ford GT 2017 va avea un raport putere/grreutate mult mai mare şi este posibil să vedem materiale foarte uşoare precum fibră de carbon şi un sasiu din aluminiu, dar totodată, compania din Detroid nu va renunţa la elementele ce au caracterizat seria şi cel mai probabil vom vedea un motor mare cu performanţe pe măsura competitorilor.

Designul va rămâne în mare parte atipic, urmând linile de design ale predecesorilor, dar cu mici schimbări ce ar trebui să facă bolidul american mai interesant. Unul dintre ele ar putea fi un eleron automat la fel ca şi Bugatti Veyron, dar şi un design noul al jantelor. “Factorul X” pentru mine îl reprezintă capacitatea automobilului de a-şi ajusta singur garda la sol pentru stabilitate mai mare la viteze mari, sau pentru drumuri mai puţin plăcute.

Email-ul celor de la Ford îi felicita pe cei 500 viitori posesori şi spune că au fost aleşi datorită pasiunii lor pentru acest model. Americanii spun şi că acesta este un prejudiciu imens şi cer clienţilor informatile necesare pentru finalizarea procedurilor de cumpărare. Bineînţeles, aici vorbim despre clienţi cu buzunare adânci, iar cei de la Ford sunt conştienţi de asta şi nici nu mai întreabă dacă aleşii sunt dispuşi să facă achiziţia.

Via carnanddriver.com

Andrei Pușcă :