Noul sezon Top Gear fără Jeremy Clarkson debutează pe 8 mai; Chris Evans e gazda şi schimbă formatul

Faptul că Clarkson şi ai săi sunt acum la Amazon nu înseamnă că Top Gear nu continuă. Aflaţi că emisiunea a rămas la BBC, cu Chris Evans ca amfitrion şi azi aflăm şi data de lansare a noului sezon. E vorba de 8 mai, dar nu am aflat şi care vor fi prezentatorii.

Debutul pe 8 mai va fi la doar 3 zile după ce se vor termina filmările, iar The Guardian a aflat că producătorii lucrează deja la formatul episoadelor. Vor fi 16 episoade în aceste sezon, iar echipa va ajunge şi în America în ianuarie pentru câteva filmări locale. Luna trecută Chris Evans a negat vehement păstrarea formatului trecut şi faptul că vor fi 3 prezentatori.

E posibil ca Evans să prezinte emisiunea singur, sau doar cu încă un coleg. Între timp nu avem încă o dată de lansare pentru emisiunea lui Clarkson de pe Amazon, iar numele “Gear Knobs” a fost vehiculat destul de mult. Pentru cei curioşi, Top Gear ajunge la sezonul 23, iar Chris Evans a semnat un contract pe 3 ani cu BBC. Între timp jurnaliştii i-au descoperit pe Clarkson, Hammond şi May jucându-se cu Ferrari LaFerrari, McLaren P1 şi Porsche 918 în filmările pentru showul Amazon.

via The Verge

Alexandru Stănescu :