Dacia pregăteşte o nouă variantă de Duster, ştiam asta de ceva vreme, doar că azi aflăm şi detalii despre noul vehicul. A doua generaţie de Dacia Duster va fi prezentată pe finalul lui 2017 şi ar urma să vină cu o caroserie mai lungă decât cea a modelului de primă generaţie.
Vom vedea şi o versiune cu 7 locuri şi două tipuri de design, dintre care unul cu tema urbană şi unul mai degrabă offroad. Aceste informaţii au fost confirmate de către Hakim Boutehra, director general al Renault Commercial Roumanie. Surse ale celor de la 0-100.ro au aflat şi că vehiculul va fi mai mare decât cel actual, cu o caroserie şi ampatament modificate ca atare.
Vom putea găzdui până la 7 pasageri în noul Duster, dar va exista şi o versiune cu 5 locuri, deci cu două rânduri de scaune. Cea cu 7 locuri va oferi 3 rânduri de scaune, iar ambele vor avea acelaşi tip de caroserie. Temele de design vor aminti de abordarea lui Skoda Yeti, astfel că varianta offroad va folosi plastic negru, fără extra vopsea pentru a nu se zgâria pe teren accident, noroios sau plin de zăpadă.
Varianta urbană va beneficia de multiple elemente ale caroseriei vopsite totuşi. Motorizările vor fi preluate de la modelul de prima generaţie, cel puţin aşa ştim în acest moment.
via 0-100.ro