Noua Dacia Duster criticată dur de un vlogger celebru din Marea Britanie

În general vedem reacţii pozitive legate de automobilele Dacia, mai ales în ultimii ani, când brandul a evoluat mult în percepţia generală a europenilor. Nu şi a britanicilor se pare, sau cel puţin a unui celebru vlogger auto, Mat de la Carwow, care a realizat un clip critic la adresa noului model Dacia Duster. Avem detalii mai jos.

Mat Watson este numele vloggerului, care ne prezintă noua Dacia Duster, care costă 10.000 de lire sterline în UK. Tânărul critică SUV-ul pentru că vine doar pe alb în varianta entry level, nu are radio şi vine cu un interior anost. În plus, la testele de siguranţă a atins doar 3 stele şi îi lipseşte aerul condiţionat în varianta de bază.

Pe de altă parte sistemul de navigare pe bază de touchscreen a primit un “OK” şi atât. E drept că Mat a recunoscut şi câteva atribute pozitive, precum faptul ca e uşor de condus în oraş, atunci când viteza e mică, iar interiorul e chiar spaţios. În clip vedem cum vloggerul configurează un Renault Kadjar, un rival pentru acest model şi unul care nu are un interior care se simte aşa ieftin.

Lipsa de frâne automate de urgenţă este cea mai mare problemă a noului Duster şi e şi motivul pentru care are doar 3 stele la testul de siguranţă. La plusuri intră şi o cameră în spate în varianta Confort, iar varianta high end are chiar 4 camere, pentru o vedere panoramică. Şi suspensiile fine au fost apreciate de haiosul prezentator, absorbind şocurile date de denivelări sau gropi.

Vedeţi întreaga recenzie în clipul de mai jos şi trebuie spus că Mat pare că se pricepe destul de mult la ce face, iar Carwow este un canal YouTube pe care vi-l recomand, pentru că are recenzii destul de simpatice şi bine realizate. Nu se duce în prea mare detaliu la nivel tehnic, ci mizează mai mult pe opinii personale.

via Digi24

Radu Iorga :