Se pare că Dacia nu mai cunoaşte acel val pozitiv de vânzări din urmă cu câţiva ani, cel puţin în Franţa. Deducem acest lucru din scăderea numărului de automobile Dacia noi, care au fost înmatriculate pe teritoriu francez.
Scăderea a fost de 9.8% în primele 4 luni ale acestui an, ajungând la 35.766 unităţi, ceea ce reprezintă cel mai mare declin în rândul mărcilor cu volum mare de vânzări. Piaţa a înregistrat o creştere de 5.6% între timp, ajungând la 648.087 unităţi. Primele 4 luni ale acestui an au dus cota de piaţă Dacia din Franţa la 5.52%, o uşoară creştere faţă de cota de 5.13% din martie.
Cu toate acestea, faţă de anul 2014, când în aprilie Dacia reprezenta 6.46% din piaţa franceză, se înregistrează o scădere. În aprilie înmatriculările Dacia au scăzut cu 0.2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Modelul Sandero e clasat pe locul 9 în clasamentul celor mai bine vândute autoturisme pe piaţa franceză, cu 16.056 de unităţi comercializate în primele 4 luni ale acestui an.
Apoi vine Duster, aflându-se pe locul 13, cu 13.254 modele şi o cotă de 2%. Dacia Lodgy se afla în top 100, ca şi Dacia Logan MCV II şi Dacia Dokker.