Dacia actualizează modelele Logan, Sandero, MCV și Duster; primim iluminare LED și mici schimbări de ordin estetic

În cadrul show-ului auto din Paris, producătorul autohton Dacia a prezentat oficial modelele restilizate Logan, MCV, Sandero și Duster – vehicule ce vor sosi la vânzare spre sfârșitul acestui an. Avem în prim-plan noile corpuri de iluminare LED atât pentru partea frontală, cât și pentru stopuri – o introducere care potrivit constructorului auto reprezintă de acum înainte identitatea luminoasă a mărcii.

Tot la capitolul design includem și bara frontală redesenată pentru un plus de modernitate, și care oferă un refresh binevenit la capitolul design. Primim modificări și la interior unde se remarcă numeroase elemente cromate, un nou volan acoperit cu un material numit Soft-Feel, dar și mânere de acționare a portierelor cromate în cazul modelului Sandero Stepway.

De asemenea, gama Dacia primește și noi tapițerii, jante mai arătoase, dar și o serie de noi echipamente extra pentru care utilizatorii vor putea opta. Printre acestea se numără un sistem de monitorizare în cazul pornirii din rampă, o cameră dedicată ce ne va ajuta la parcarea cu spatele, și pe modelul Duster întâlnim acum Radio Digital DAB drept standard de la versiunea Ambiance.

Tot pe SUV-ul companiei avem senzori de parcare, tapițerie cu inserții din piele, noi jante din aliaj pe 16 inch și o nouă variantă de culoare. Sunt aduse și noi motorizări pentru Sandero, Sandero Stepway și Logan MCV – precum motorul SCe 1.0 litri de 75 cai în 3 cilindri. Există aici și motorul TCe 90 ce poate fi cuplat alături de o transmisie automată, cât și modelele dCi 75, respectiv dCi 90 1.5 litri – ce vor veni cu tehnologia start-stop alături.

Din câte aflăm, gama Duster va ajunge la vânzare în octombrie pe piața din Marea Britanie la un preț de pornire de 9495 lire, iar modelul cu transmisie automată la prețul de 14.895 lire.

via: carbuyer.co.uk

Claudiu Sima :