Pe lângă pregătirile care se fac pentru noul Duster 2018, Dacia a primit un boost de popularitate datorită noilor cifre de vânzări pentru piaţa vest europeană, recent publicate pe web. Am aflat cu această ocazie că înmatriculările de automobile Dacia noi din Germania au crescut cu 26.2% în primele 8 luni ale anului.
Aceste înmatriculări au ajuns la 43.471 unităţi, asta în condiţiile unei pieţe care a avansat cu 2.9%, la 2.32 milioane de autoturisme, conform datelor publicate de autoritatea germană pentru transporturi auto (KBA). Dacia ajunge astfel la o cotă de piaţă de 1.9% în Germania pentru intervalul ianuarie – august 2017. În august înmatriculările de modele Dacia au crescut cu 31.2%, la 6437 unităţi, săltând cota de piaţă la 2.5% pentru brandul nostru.
Între timp Volkswagen cunoaşte o scădere în primele 8 luni ale anului, cu 5.8% în rândul înregistrărilor pe piaţa auto germană. S-a ajuns la 425.875 de astfel de unităţi înregistrate şi la o cotă de 18.3%. Dacia nu a stat rău în Germania nici în 2016, atunci crescând volumul de înregistrări cu 7.3% şi cota fiind de 1.5%. Tot pe plus este şi piaţa din Franţa, Dacia având o creştere de 5% şi ajungând la 80.388 unităţi.
Cota de piaţă este de 5.78%, iar întreaga piaţă auto franceză a crescut cu 4.2%, la 1.39 milioane de unităţi. Şi pentru a avea un peisaj global, aflaţi că la nivel internaţional vânzările totale ale Dacia au avansat cu 6% în 2016, de la 550.939 unităţi la 584.219.
via Digi24