Volvo testează un camion autonom într-o mină subterană, pe o distanţă de 7 kilometri
Volvo, compania care se mândreşte cu cele mai sigure automobile de pe piaţă are şi numeroase proiecte legate de vehicule autonome. Încununarea acestora e şi un test realizat recent, cu un camion autonom, care a trebuit să se descurce prin labirintul subteran al unei mine.

E vorba despre mina din Kristinberg, iar interesantul experiment e detaliat mai jos. Camion autonom face parte dintr-un proiect care are ca scop îmbunătăţirea circulaţiei subterane în mină. Vehiculul va acoperi o distanţă de 7 kilometri şi va ajunge la o adâncime de 1320 metri. Acesta e primul vehicul autonom de genul care operează în condiţii atât de dure.

Testul a avut loc în nordul Suediei, la mina mai sus menţionată şi a implicat un camion Volvo FMX cu echipament special, printre care şi senzori ce monitorizează mediul din jur şi evita obstacolele fixe şi mobile. Un sistem inteligent de la bord adună date şi optimizează atât consumul, cât şi traseul de urmat. Totul e în fază de concept, dar dacă iese bine testul vom vedea şi modele comerciale.

Camionul foloseşte scannere laser la fiecare colţ şi multipli senzori. Pe viitor astfel de camioane vor fi implicate şi în proiecte de construcţie şi se vor descurca singure şi pe şantiere complexe.
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Gigantul chinez Baidu plănuiește introducerea de autobuze autonome pe piața din China începând din 2018
În ultima vreme din ce în ce mai mulți producători din lumea tech își dezvăluie planurile de lansare a unor
Automobile Chevrolet Bolt fotografiate în San Francisco şi pregătite pentru lansarea serviciului de ride sharing autonom Lyft
Cel mai mare rival Uber în SUA e cu siguranţă Lyft, care se remarcă prin abordarea sa jucăuşă, ce pune
Conceptul unui băiat de 4 ani devine un automobil BMW monstruos, cu 19 motoare şi 42 de roţi
Atunci când ai 4 ani un monster truck nu e niciodată de ajuns şi vrei un automobil gigantic, uriaş, un
Volkswagen I.D. Buzz este un microbuz electric concept cu faruri LED, condus autonom
Volkswagen a prezentat un nou model de microbuz electric, cunoscut ca I.D. Buzz, iar el se remarcă prin şofatul autonom
Un vis numit Vector W8
Cum ar arata un Weigert Vector V8 in ziua de azi, daca ar mai exista? Unul dintre cititorii site-ului dieselstation.com
Google doreşte implementarea alimentării wireless pe automobilele sale autonome
Următorul pas în evoluţia automobilelor de nouă generaţie, cele care se conduc şi parchează singure e o încărcare mai rapidă
