Volkswagen Sedric este un concept de minibus al viitorului; vehicul autonom cu design neobișnuit

Germanii de la Volkswagen au prezentat în cadrul salonului auto din Geneva un automobil concept cel puțin neobișnuit din punct de vedere al design-ului, model numit Sedric și prezentat în cadrul imaginilor de mai jos. La prima vedere acesta pare a se asemăna cu un prăjitor de pâine modern, sau dacă e să ne punem imaginația la contribuție, chiar cu o omidă sci-fi.

Numele său provine din alăturarea cuvintelor Self Driving Car și privim aici asupra unui vehicul autonom ce nu are nevoie de interacțiune umană în nici o privință. În mare parte, VW Sedric este un soi de robot al cărui scop este acela de a duce utilizatorii dintr-un loc în altul și asta într-o manieră elegantă. Interiorul este foarte modern și arată mai degrabă a salon VIP de la un aeroport să spunem.

Pentru că nu este nevoie de interacțiunea omului aici, automobilul nu are la interior nici măcar volan sau pedale de frână, fiind o adevărată canapea pe roți. Pasagerii vor putea comunica pe bază de comenzi vocale cu Sedric, atât despre destinația setată, despre statusul traficului, dar și despre alte subiecte exact ca în cazul unui asistent vocal precum Siri.

De asemenea, parbrizul este un uriaș display OLED cu tehnologie de realitate augumentată, iar lângă avem și un soi de grădină după cum puteți vedea în imaginea de mai jos. Posibil ca așa să arate vehiculele autonome pe viitor, VW Sedric urmând a fi noul Uber la care vom apela.

via: jalopnik.com

Claudiu Sima :