Tesla Model P primeşte o serie de randări agresive şi ce amintesc de un Mars Rover

Deşi sursa acestor randări pare să compare acest concept Tesla Model P cu un SVT Raptor 2017, pe mine mă duce cu gândul la un vehicul ce va rula pe planeta Marte cândva. În fine, acest model este o camionetă tipic americană şi care pare a avea în spate o baterie în stil Tesla Powerwall.

Judecând după zvonurile şi scăpările legate de camionetă pe care şi-o imaginează Elon Musk, acel model nu va fi prea arătos ci mai degrabă… utilitar. Astfel, hai să ne bucurăm de acest concept. El vine cu aripi uriaşe şi o zonă frontală în stil Tesla Model X. Are pneuri de mari dimensiuni şi probabil va avea şi un preţ tot în zona unui Model X high end.

Elon Musk îşi numeşte proiectul de “pickup truck” drept “un nou tip de camionetă” şi dacă el a reuşit să aducă uşile care se deschid în sus pe SUV-ul Model X (cu problemele aferente), cine ştie ce are de gând pentru această maşină masivă. Între timp şi Ford lucrează la camionete mai “verzi”, oricât de paradoxal ar părea acest lucru, pentru că în mod tradiţional acest segment de vehicule consumă o grămadă de combustibil.

E drept că acest concept aruncă eleganţa pe geam în faţa unei abordări offroad, care pune la îndemână un extra pneu şi suspensiile la vedere. Un vehicul mai degrabă… militar?!

via autoevolution.com

Alexandru Stănescu :